CINE REPREZINTĂ OPOZIŢIA DIN ROMÂNIA?

CINE REPREZINTĂ OPOZIŢIA DIN ROMÂNIA? 

Sinceri să fim, avem tot mai acut sentimentul că actuala Opoziţie parlamentară mai mult se lamentează decît să iasă la luptă. Este foarte rău pentru ţară. Pentru că, în altă ordine de idei, să nu uităm că atît PSD, cît şi PNL au avut rolul şi contribuţia lor în statornicirea celei mai aberante formule electorale existente nu numai în Istoria României, dar pe întregul continent – aşa-zisul vot uninominal. Dacă ultimele alegeri parlamentare n-ar fi fost masacrate atît de sfidător, alta ar fi fost astăzi configuraţia forului suprem legislativ al ţării, în care PRM şi liderul său au avut dintotdeauna locul lor distinct. Fără forţele naţionale, patriotice şi justiţiare cele mai puternice ale României, Parlamentul a ajuns un obiect de decor, condus din umbră de o mînă de jongleuri. Pentru că de lipsa de programe a actualei Puteri s-a vorbit în repetate rînduri, n-o mai facem, dar trebuie să subliniem că firavele încercări ale actualei Opoziţii parlamentare de a propune cîte ceva pentru ieşirea României din criză nu ne creează nici un fel de entuziasm. Dimpotrivă, ne întrebăm, mai acut ca oricînd, încotro se îndreaptă România, ce viitor îi aşteaptă pe cetăţenii săi, din ce în ce mai împuţinaţi şi mai loviţi de nevoi. Am putea spune chiar că generaţia în vîrstă este pe cale de dispariţie. Pentru cei care au trecut de o anumită vîrstă, totul pare pierdut, amintind de titlul cunoscutului roman al lui Anton Holban, „Bunica se pregăteşte să moară“. Acolo era vorba de vîrsta înaintată, iar acum motivul grabei cu care românii pleacă de pe această lume îl constituie lipsa medicamentelor şi a hranei. Pot fi văzute prin Bucureşti grupuri de bătrînei radioşi, veniţi din America sau din Europa, să viziteze ce a mai rămas de vizitat într-o capitală tot mai tristă, tot mai ternă, tot mai poluată şi tot mai lipsită de viaţă. Pentru acei oameni să nu existe criză? Pentru că asta ne spun guvernanţii portocalii – că România nu este un caz singular, că întreaga lume, în frunte cu Statele Unite, tremură de foame şi de spaimă. Ajunge să vizitezi Grecia – despre care se spune că ar fi cea mai lovită de apocalipsa începutului de mileniu – ca să-ţi dai seama că nemulţumirea populară de acolo porneşte, totuşi, de la nişte limite rezonabile, că oamenii ies în stradă atunci cînd sînt în pericol să nu mai primească salarii de cîteva mii de euro sau pensii de circa 1.500 de euro, să le fie amputate unele din drepturile care au dat şi dau strălucire străvechii democraţii ateniene. Comparaţi 3-4 milioane de lei cu acele cca. 65 de milioane pe care le primesc grecii, şi veţi avea întreaga imagine a tragediei pe care o trăiesc românii. [Adaugati la asta costurile uriase ale intretinerii pe timp de iarna in Romania, problema cu care Grecia nu se confrunta]. Se spune că ţara noastră se află pe locul 2 în ceea ce priveşte datoria faţă de Fondul Monetar Internaţional: 16,7 miliarde de euro. Ne depăşeşte doar Grecia, cu 20,1 miliarde. Dar unde s-au dus cele peste 16 miliarde în România şi unde se duc cele peste 20 ajunse la poalele Acropolelui? Adevărul este că nimeni nu ştie cum au fost cheltuiţi aceşti bani, pentru care vom plăti dobînzi ce vor împovăra cîteva generaţii de români. A apărut un ciudat, „profesor universitar“, care, salutînd instalarea scutului antirachetă la Deveselu – motiv pentru care am înmormîntat definitiv prietenia cu Moscova – spune că România ar avea de cîştigat dintr-un al treilea război mondial. Îţi stă mintea în loc. Cum paralizaţi am rămas şi cînd am aflat povestea castraveţilor din Spania, care umblă prin lume injectaţi cu aşa-numita bacterie E.Coli. Nemţii au sărit primii ca arşi, peste 1.500 de persoane din regiunea Hamburg reclamînd simptomele de după consumul de castraveţi veniţi din patria lui Don Quijote. După ce a zăpăcit lumea de cap, Comisia Europeană vine, senină, şi spune că ultimele teste realizate în Spania şi Germania pe castraveţii incriminaţi nu au demonstrat prezenţa bacteriei E.Coli. Vă daţi seama ce nenorocire a fost pe capul românilor care îşi pot permite să cumpere măcar castraveţi! Nu teama de boală i-a măcinat cel mai rău, ci regretul după banii cheltuiţi aiurea. Le fusese răpită şi plăcerea unei ieftine salate de vară, lîngă cea mai ieftină brînză existentă pe piaţa românească – cea bulgărească. Aşa am păţit şi cu gripa aviară, ocazie cu care au fost omorîte milioane de păsări, spre cîştigul unor granguri de la Putere. A urmat gripa porcină, iar de cea bovină am scăpat pentru că animalul cu pricina a ajuns pe cale de dispariţie într-o ţară care altădată era raiul zootehniei. Păcat de resemnarea acestui popor, care nu mai reacţionează nici la cele mai dure provocări ale realităţii, lăsîndu-se în continuare amăgit de promisiuni deşarte, de atîtea ori neonorate. Pentru toate acestea, numai politicienii aflaţi la Putere în ultimele două decenii sînt de vină. Au devenit atît de insensibili, încît nu mai pot scoate o vorbă nici în faţa ameninţărilor cu un stat poliţienesc necruţător, în care percheziţiile şi arestările vor fi mutate de la Guvern la Parlament şi de la Parlament la toate instituţiile centrale şi locale ale statului. Evident, ca de fiecare dată, asemenea ameninţări vor rămîne valabile pentru cei care au clonţul mai tare. În lumina palidă a zilei de azi, nici o dezvăluire despre cei atotputernici nu poate fi dibuită. Din păcate, de cele mai multe ori lucrurile se petrec ca pe vremuri, cînd ţăranul prins cu doi ştiuleţi de porumb în traistă făcea puşcărie cît toţi învîrtiţii care ştiau unde să-şi dea obolul. Şi totuşi, diferenţa între ceea ce se întîmpla cu mai bine de două decenii în urmă şi scenariul îngrozitor la care asistăm astăzi este una ca de la cer la pămînt…

DUMITRU AVRAM

Advertisements

About vladcelgroaznic

Un luptator
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

4 Responses to CINE REPREZINTĂ OPOZIŢIA DIN ROMÂNIA?

  1. Theodora says:

    Off topic
    Ti-am gasit articolul aici:
    http://www.ubix.ro/ la politica interna

  2. Marian din...Berceni says:

    Totusi tipii sint umanitari…nu poti zice ca nu.Inca n-au folosit acidul cianhidric si asta…e ceva.Poate dupa ….2012, ce zici ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s