CUM A AJUNS UN ALCOOLIC DEGENERAT, STAPANUL DESTINELOR NOASTRE SI HINGHERILOR VIITORULUI NOSTRU: EXPLICATIE PLAUZIBILA

Un document zguduitor: „CER EXPULZAREA PERSONALULUI C.I.A. DIN CADRUL AMBASADEI S.U.A. LA BUCUREŞTI!“ (2)

Am fost ameninţat de oficialii SUA că dacă aş prezenta opiniei publice din România orice document oficial, film sau înregistrări ambientale, sustrase de pe teritoriul SUA, voi fi acuzat de spionaj şi extrădat în SUA, pentru a fi judecat şi condamnat, deoarece, în activitatea mea zilnică, toate rapoartele, cererile, documentele manipulate şi actele semnate au avut un regim special, fiind considerate documente secrete. De aceea, sînt pregătit să fac cîteva declaraţii despre ceea ce ştiu că s-a întîmplat în România cu ocazia alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale, la comanda intereselor statului american, începînd din anul 2000.

Mulţi ani de-a rîndul, politica mîrşavă a statului american a făcut ca rezultatele alegerilor să fie viciate. Imensul angrenaj al companiilor americane şi al armatei de spioni, care operează pe teritoriul României, în complicitate cu autorităţile statului, a decis mereu cîştigătorii. Astfel, opozanţii acţiunilor lor au fost eliminaţi de pe scena politică, deoarece nu se dorea ca vînzarea obiectivelor economice româneşti să fie întreruptă sau blocată.

Ştiu din discuţiile avute cu cei mai de seamă reprezentanţi ai statului american la Bucureşti că succesul Partidului România Mare, înregistrat la alegerile din anul 2000, sub nici un motiv nu trebuia să se mai repete.

Este cunoscut faptul că dl. Corneliu Vadim Tudor, candidat la Preşedinţia României, cîştigase alegerile, însă, la comanda SUA, acest lucru nu a mai fost posibil, rezultatul votului fiind modificat direct din Softul american. Astfel, speranţa ca România să nu mai fie devalizată şi devastată, prin venirea la putere a singurei formaţiuni justiţiare, s-a năruit.

Pentru a susţine cele afirmate, vă pot spune că toate agenţiile guvernamentale americane, gen USAID, Peace Corps, care desfăşurau programe de implementare a unor standarde şi proiecte de investiţii în România, au fost angrenate în maşinăria fraudării voturilor pentru a decide cîştigătorul.

Politica Ambasadei SUA la Bucureşti a lăsat mereu să se înţeleagă faptul că Guvernul Statelor Unite  este neutru faţă de competiţiile interne din România şi că SUA au şi finanţat Ghidul Electoral al Cetăţeanului, în cadrul unui  program de informare despre alegeri, tocmai pentru a evidenţia acest lucru.

Cu toată opoziţia partidelor politice şi a mai multor ONG-uri, care apărau drepturile omului, cerîndu-i-se oficial Ambasadei SUA la Bucureşti, prin scrisori publice, neutralitate şi evitarea fraudării alegerilor, a fost exact ca şi cum i-ai cere lupului să păzească oile. Nimic nu s-a întîmplat, iar planul acestei entităţi a fost pus în aplicare cu ajutorul unor personaje-cheie din cadrul Biroului Electoral Central, care i-au încredinţat  Institutului Naţional de Statistică misiunea de a strînge şi analiza voturile, în calculatorul Biroului Electoral Central, şi al unor  companii IT de numărare a voturilor, care au avut ştampila CIA.

Ambasada SUA la Bucureşti, în anul 2000, a fost depăşită de solidaritatea dintre oameni, de entuziasmul naţional şi de valul de admiraţie faţă de liderul Partidului România Mare, candidat la funcţia de preşedinte al României, domnul Corneliu Vadim Tudor. Astfel, cînd acesta a ajuns în finala prezidenţială, întreaga societate a intrat în alertă, vorbind de idealurile revoluţiei din ’89. Totuşi, intelectualii români, asmuţiţi de americani şi de europeni, au invocat valorile neprecizate ale unei Europe indecise iar securiştii iliesceni,  deveniţi capitalişti, au abordat o atitudine tipic gangsterească: l-au linşat mediatic, prin intermediul televiziunilor proprii, şi la vot, prin maşinăria bine unsă din Biroul Electoral Central.

Domnul Corneliu Vadim Tudor devenise în ochii alegătorilor un posibil fondator al unei Românii restaurate, de aceea SUA au făcut un tîrg, construind, împreună cu Iliescu, „capitalismul de cumetrie“, unde pseudo-elita comunisto-securistă a acaparat rapid centrii nervoşi ai societăţii, resursele financiare şi presa, iar mai tîrziu, cu Băsescu, „statul clientelar“, în detrimentul voinţei populare.

Astfel, însăşi Administraţia de la Washington a pus la cale o strategie compusă din cercuri politice, structuri mass-media şi institute de sondare a opiniei publice, accentuînd cuvintele rostite de Tribun:  „Securitatea a fost cea mai patriotică instituţie din România. Mă gîndesc serios s-o reînfiinţez. Cînd voi ajunge la putere am s-o reînfiintez“. În anul 2000, cu ocazia turului II al alegerilor prezidenţiale, Ambasada SUA, împreună cu reprezentanţii OSCE, a  închis ochii la cea  mai mare fraudă electorală, cu complicitatea autorităţiilor Statului Român. Chiar dacă în secţiile de votare erau şi reprezentanţi ai revoluţionarilor, nimic nu i-a împiedicat să schimbe sensul şi votul real al alegătorilor. Maşinăria de partid a PSD-ului a fost coordonată de ofiţerii americani, care s-au infiltrat în toate secţiile de votare, ca observatori străini. Frauda masivă a urmărit exact judeţele în care candidatul Corneliu Vadim Tudor cîştigase detaşat alegerile, respectiv Banat şi cele din zona Olteniei.

Am informaţii că, la insistenţa Guvernului SUA pe lîngă Administraţia Prezidenţială, în anul 2003, a fost revizuită Constituţia printr-un referendum, tocmai pentru a facilita manipularea electoratului prin fraude spectaculoase. La insistenţele oficialilor americani, prin revizuirea Constituţiei, se ajungea la pierderea gratuităţii necondiţionate a învăţămîntului de stat şi la lărgirea excesivă a folosirii limbii maghiare în administraţie şi Justiţie, spre a-l satisface pe miliardarul Söröş, care sponsoriza Administraţia de la Washington. Ca urmare a sugestiilor oferite de americani membrilor comisiei de revizuire a Constituţiei, peste jumătate din articole au suferit modificări, mai mici sau mai mari, iar mandatul prezidenţial a fost prelungit la 5 ani. Cu ocazia referendumului s-a experimentat folosirea neconstituţională a urnelor volante şi votul multiplu în secţiile de votare de tranzit. Totul a fost pus la cale şi coordonat de către Ambasada SUA şi cele două Administraţii prezidenţiale, prin legăturile strînse dintre grupurile de interese şi politică, diversificînd formele de corupţie. SUA promovează  politicieni precum Ion Iliescu şi Traian Băsescu, ce pun în prim-plan interesele de grup în  detrimentul intereselor ţării, aceasta devenind o adevărată metastază a societăţii româneşti. Sfatul SUA a fost să nu se mai fure doar la urne, deoarece U.E. monitorizează activitatea electorală şi desfăşurarea alegerilor, sugerînd că ar fi mai bine să se fure cu programe şi sisteme specifice. La alegerile din 2004, a fost furt electronic masiv, coordonat de companiile americane care au produs softul numărării votului. Accesul la Putere a fost anulat, din nou – un adevărat  „complot“ împotriva PRM-ului, pentru a-l scoate pe Corneliu Vadim Tudor din cursa prezidenţială. Acestea sînt încălcări grave ale voinţei electoratului român, prin care sînt marginalizaţi adevăraţii patrioţi ai acestei ţări. Din 2004, lucrurile au continuat să se deterioreze, iar alegătorii au fost mituiţi. Pe lîngă mită, au intervenit şi diferite modalităţi de manipulare, în care aşa-zisele Institute de sondare au jucat un rol decisiv, iar cheltuielile Guvernului american au fost pe măsură, multe milioane de dolari fiind plătite prin programele Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi programele europene SAPARD, precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare“ străine, marca Söröş, pentru a se minţi şi înşela populaţia.

SUA, prin fraudă şi manipulare, şi-au atins scopul, introducînd în România votul uninominal şi, astfel, Parlamentul de azi nu mai este o instituţie reprezentativă a Poporului Român, ci una a structurilor mafiote.

Comitetul de criză din cadrul Ambasadei SUA şi preşedintele în funcţie, în contextul uninominalului, au decis, la fel ca la alegerile din anii precedenţi, ca voturile să fie furate. Metoda este simplă şi presupune dubla ştampilare a formularului de vot  şi anularea voturilor corecte, atribuite PRM.

Apoi, în caz de forţă majoră, ar trebui tipărite în SUA peste 1.000.000  de buletine de vot, pentru a frauda alegerile.

Din discuţiile avute cu demnitarii americani în România, aceştia s-au arătat îngrijoraţi de situaţia creată de contestarea, la Curtea Constituţională, a rezultatului alegerilor pentru Preşedinţie, ştiind că, în cazul descoperirii fraudei electorale şi a falsificării votului, protejaţii lor nu ar mai fi putut controla puterea în stat. De aceea, americanii au făcut toate demersurile pentru ca alegerile să fie validate, după ce au făcut presiunile necesare asupra judecătorilor de la Curte, care au fost şantajaţi cu dosarele de colaboratori ai fostei Securităţi, americanii  ameninţîndu-i  că, în cazul în care nu vor valida alegerile, ei îşi vor vedea publicate dosarele. La fel s-a întîmplat şi cu BEC. Orice cerere ca Biroul Electoral Central să dispună renumărarea voturilor şi refacerea centralizării acestora şi a rezultatelor alegerilor în Secţiile de Votare în care au fost comise erori, sau există neconcordanţe între datele consemnate în procesele-verbale, a fost respinsă şi dirijată spre soluţionare altor organisme.

În România, toate planurile de fraudare a alegerilor au fost  puse la punct împreună cu experţii americani.

Din surse interne ale Ambasadei SUA, am aflat că, la nivel naţional, Serviciul Informatizat de Evidenţă a Persoanelor a emis, de-a lungul anilor, peste 2.500.000 de cărţi de identitate false, cu care s-a votat la toate alegerile din România şi că acest serviciu a fost, se pare, implicat în fraudarea alegerilor prin emiterea unor cărţi de identitate false, puse în circulaţie pentru votul multiplu.  Se pare că oficialii SUA, prin interpuşi (cadre MIRA), au persoane de încredere în cadrul Birourile judeţene ale Serviciului Informatizat de Evidenţă a Persoanelor, fapt care a fost confirmat de demiterea, la cererea americanilor, de la conducerea Ministerului de Interne a lui Dan Nica şi înlocuirea lui cu Vasile Blaga. Atunci  s-au schimbat, într-o singură noapte, toţi prefecţii cu persoane obediente, a căror numire în funcţie a fost acceptată de americani. În aceste condiţii, cei în cauză au îndeplinit, fără să crîcnească, atribuţiile care le-au revenit în planul de menţinere, prin fraudă, a lui Traian Băsescu pe scaunul de la Cotroceni, inclusiv organizarea emiterii cărţilor de identitate false. Din cîte ştiu, Guvernul SUA a donat imense cantităţi de tonnere, hîrtie specială şi folie autocolantă pentru Serviciul de emitere a cărţilor de identitate.

(va urma)

SILVIU CRĂESCU

About vladcelgroaznic

Un luptator
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s