Ion Gavrila Ogoranu

Ogoranu, partizanul anticomunist care a umilit Securitatea

O poveste vadit necunoscuta a celei mai cautate persoane timp de trei decade de catre Securitate, viata lui Ion Gavrila Ogoranu este in mare parte nestiuta. Din nefericire, publicul larg nu este informat asupra numerosilor oameni din rezistenta romaneasca ce s-au impotrivit impunerii regimului comunist, multi din ei murind cu arma in mana in munti sau batuti in beciurile politiei secrete.

Rezistenta anticomunista a adunat oameni din toate paturile societatii, de la invatatori, preoti, tarani si studenti, pana la militari sau legionari. Scopul lor comun era apararea tarii impotriva unui regim opresiv ce se impamantenea din ce in ce mai mult in tara noastra.

Ion Gavrila Ogoranu s-a nascut in Tara Fagarasului, inca de mic colindand muntii din imprejurimi. Fara a stii ce ii va rezerva soarta, toate ascunzatorile si trecatorile pe care ajunsese sa le stie ca pe dosul palmei ii vor salva viata de nenumarate ori in cei sapte ani in care a luptat in rezistenta anticomunista.

In timpul liceului, el impreuna cu multi alti tineri de varsta lui si-au gasit adapostul sub idealurile legionare, fiind membru al Fratiei de Cruce “Negoiul”. Incepand cu 1944 s-a inscris ca voluntar si a participat in luptele pentru eliberarea nord-vestului Transilvaniei.

Primele incercari de formare a unei rezistente nationale

Dupa ce al Doilea Razboi Mondial s-a sfarsit, a devenit din ce in ce mai clar ca sovieticii vor construirea unei societati socialiste in tara in mod ilegal.

Cu credinta ca americanii vor interveni in favoarea tarilor aflate sub ocupatie, se incearca crearea unui comandament al rezistente nationale, prin generalul Aurel Aldea.

Sunt informate guvernele occidentale de aceasta miscare, dar agentii sovietici infiltrati au deconspirat intreaga organizatie. Intre 1946 si 1948 au loc arestari masive, aproape toti participantii la actiunile de rezistenta fiind retinuti.

Totusi, cativa au scapat, printre acestia numarandu-se si Ogoranu. Incepand cu 1948, el conduce Grupul Carpatin Fagarasan, format din ramasitele miscarii de rezistenta de pe versantul nordic al muntilor Fagaras.

Securitatea a initiat peste 100 de actiuni prin care s-a urmarit neutralizarea acestei grupari. Pentru a evita captura, partizanii se desparteau in bande de cate doi sau trei, cutreierau muntii in lung si lat, facand tot posibilul pentru a stingheri eforturile politiei secrete si pentru a face cat mai dificila estimarea numarului adevarat de luptatori.

Erau ajutati cu mancare de la familiile din satele fagarasene sau de la ciobani, cateva mii de persoane fiind implicate activ in sprijinirea grupului Ogoranu, care nu depasea 30 de oameni.

Securitatea in lupta cu partizanii Grupului Carpatin Fagarasan

Din aceasta cauza, Securitatea a arestat sau in unele cazuri asasinat oamenii de prin satele din regiune ce ii ajutau, iar ciobanii si padurarii erau inlocuiti cu agenti sub acoperire. Cunostintele si rudele partizanilor erau sechestrate sau batute.

Oamenii care tradau luptatorii anticomunisti securistilor erau recompensati cu bani sau functii. Padurile erau periate de unitati militare ce variau in marime de la pluton pana la regiment.

Chiar si in aceste circumstante deosebite, membrii bandei lui Ogoranu nu au pus la cale actiuni ofensive si rareori trageau in soldatii trimisi pe urmele lor. Gandirea partizanilor spunea ca aceasta situatie in care erau pusi acum, de a se ucide frate pe frate, reprezenta inca una din practicile imorale ale regimului comunist si evitau pe cat se putea varsarea de sange.

Activitatile lor au fost mereu de o natura defensiva, folosindu-se de arme pentru a iesi din incercuiri sau atunci cand erau atacati. In lupta apriga si-a pierdut viata Toma Pirau in decembrie 1950, la fel si Nicolae Mazilu si Ioan Mogos in noiembrie 1950 sau Andrei Hasu in februarie 1952. Altii au fost capturati prin tradarea acelor persoane in care aveau incredere.

Cruda era soarta celor ce erau prinsi. Dupa lungi interogatorii brutale, in care le erau zdrobite degetele sau smulse unghiile, partizanii erau judecati si sentinta era invariabil aceeasi, moartea prin impuscare.

Sunt astfel executati Ioan Chiujdea, Ghita Hasu, Laurean Hasu, Victor Metea, Silviu Socol, Ion Pop si Gelu Novac. In 1951, si Ogoranu este condamnat la moarte in lipsa, verdictul fiind dat de tribunalul militar din orasul Stalin, denumirea pentru o perioada a Brasovului, din care facea parte si sotia lui Silviu Brucan, Alexandra Sidorovici.

Importanta miscarilor de rezistenta din munti

Amenintarea cea mai mare la adresa autoritatii regimului comunist erau aceste grupuri de rezistenta. Inca existau oameni ce refuzau sa se inchine in fata partidului, oameni care inca sprijineau monarhia si Romania Mare, oamenii “vechi” care se puneau in contrapunct cu oamenii noi ai socialismului.

Din aceasta cauza, aparatul de partid a facut tot ce ii era cu putinta pentru a discredita si minimaliza rezistenta, numindu-i banditi sau talhari. Insa, oamenii care cunosteau adevaratul caracter al luptei lor ii numeau haiduci. Cenzura a fost atat de bine intarita incat majoritatea populatiei nici macar nu auzise de luptele ce se dadeau in munti, sau daca auzeau era o versiune “oficiala” denaturata.

Pentru un popor ce a respins virulent de la bun inceput comunismul, existenta continua a acestor grupuri ar fi insuflat speranta si ar fi subminat pretentiile de subordonare totala, pe care le pretindeau comunistii.

In actiunea binecunoscuta de la cabana Balea, din 17 august 1952, Ogoranu a tinut un discurs in fata excursionistilor in care specifica ca in acei munti inca mai exista o Romanie libera, o bucata de pamant pe care comunistii inca nu o controlau. Puterea rezistentei se afla tocmai in valoarea simbolica pe care o detineau, iar Securitatea nu e precupetit niciun efort in vanarea acestor grupuri.

La fel de tragica este si povestea partizanilor condusi de Ogoranu. Grupul Carpatin Fagarasan a fost neutralizat in 1955, cand o mare parte din luptatori au fost tradati. Vroiau sa treaca granita si sa ajunga in final in Grecia, dar au fost vanduti de oamenii ce urmau sa le faciliteze trecerea granitei, profesorul Ion Grovu si Niculescu Constantin.

Destinul lui Ogoranu dupa dezmembrarea grupului de partizani

Ogoranu a aflat de soarta camarazilor sai abia dupa un an de zile. Ramas singur si-a gasit refugiul in Galtiu, la casa Anei Sabadus, sotia lui Petre Sabadus, o victima a arestarilor din 1948 si un prieten al lui Ogoranu. Cei doi se vor si casatori in cele din urma, dar in secret.

A stat ascuns in aceasta casa patru ani, iar in 1959 casa Anei Sabadus este data inspre folosinta unui oficial comunist. Dupa aceea se muta in Santimbru si ramane acolo pentru restul anilor.

In cele doua sate erau oameni care stiau de prezenta lui Ogoranu, dar au pastrat tacerea. Printre ei s-a aflat chiar si un vecin, care a castigat respectul partizanului, pentru ca desi avea legaturi stranse cu politia secreta, nu l-a denuntat.

Cel mai cautat om de Securitate

Dupa eliminarea Grupului Carpatin Fagarasan, Securitatea a incercat fara succes sa ii dea de urma conducatorului acestuia, timp de peste doua decade. Dosarul sau cuprinde aproape 50.000 de pagini, fiind de departe cel mai mare pentru o singura persoana.

A fost dat in consemn la frontiera si granicerii primeau regulat note informative asupra semnalmentelor sale. Au fost urmarite peste o mie de persoane cu tehnica operativa.

Din cauza acestei hartuiri continue si a pericolului la care ii expunea pe cei care il ascundeau Ogoranu se decide sa paraseasca tara. Insa vroia sa isi vada pentru ultima oara mama.

Capturarea ultimului partizan anticomunist din Europa de Est

Se intoarce in satul natal pe ascuns. Revederea nu a fost deloc placuta, ea initial izgonindu-l. Securistii au trimis in toti acei ani impostori care pretindeau a fi Ogoranu pentru a face rost de posibile informatii. Abia dupa ce acesta i-a aratat semnele din nastere mamei lui, ea l-a recunoscut.

La un timp dupa aceasta intalnire, mama lui a vorbit cu preotul din sat pe ascuns ca sa il treaca pe Ogoranu la vii in pomelnic. Preotul a mers la autoritati si in acest fel a reusit Securitatea sa afle ca luptatorul anticomunist este in viata. Dupa o actiune bine planificata partizanul Ion Gavrila Ogoranu este in sfarsit capturat.

Se intampla la Cluj in vara lui 1976. A stat intemnitat sase luni, perioada in care mai marii politiei secrete se imbranceau pentru sansa de a se intalni cu acest personaj aproape mitic.

Salvat de secretarul de stat Henry Kissinger

Totusi norocul nu l-a parasit nici de aceasta data. Secretarul de stat american Henry Kissinger s-a interesat de soarta lui Ogoranu, dupa ce un vechi prieten, Ion Halmaghi a adus la cunostinta autoritatilor americane de soarta partizanilor romani.

Politica de normalizare si detensionare a relatiilor dintre Romania comunista si Occident, au fortat mana autoritatilor de la Bucuresti si au fost nevoite sa il elibereze. A continuat sa lucreze ca salahor, iar apoi ca tehnician.

Participarea la miscarea populara din decembrie 1989

In valtoarea Revolutiei Romane a luat calea Bucurestiului. A vrut sa ajunga la Televiziunea Romana pentru a informa poporul roman asupra rezistentei anticomuniste.

Insa, descumpanirea sa a crescut din ce in ce mai mult, deoarece a fost in mod voit indepartat si nu i s-a permis sa i se adreseze poporului roman, in timp ce alte figuri controversate erau aduse in graba.

Cu mare oroare a privit cum revolutia este subminata de esalonul doi al partidului comunist si a incercat din rasputeri dupa prabusirea regimului sa popularizeze prin carti, comemorari, conferinte si intalniri drama traita de acei romani ce cu arma in mana s-au retras in munti pentru a lupta impotriva conducerii comuniste.

Amintirea rezistentei romanesti constransa la tacere

S-a stins din viata in 2006, la inmormantarea sa participand rude, camarazi si persoane care au vrut sa isi arate respectul. Este de reflectat felul in care cel mai cautat om de Securitate mai mult de un sfert de secol , un lider al unei cele mai longevive miscari de rezistenta anticomuniste din estul Europei, ramane in continuare necunoscut publicului larg.

Nu ar trebui sa ne mire acest fapt tinand cont ca nici macar intreaga miscare de rezistenta, care a fost printre singurele si cele mai longevive forme de opozitie de acest fel din tot lagarul sovietic ramane in mare parte nestudiata in scoli, iar presa si autoritatile care ar trebui sa se implice activ in informarea publicului parca inchid ochii.

Lipsa de recunostinta a autoritatilor

În ultimii ani, badia Gavrila a facut eforturi majore pentru a obtine recunoasterea publica a jertfei luptatorilor din munti. Prin Fundatia pe care a condus-o, a cerut ca “partizanii” sa fie recunoscuti drept soldati ai Armatei române. “Cînd întregul popor era încatusat, ocupat de sovietici si prigonit, noi ne-am considerat adevarata armata a tarii. Si ne-am purtat ca atare”, ne-a împartasea Ion Gavrila nu de mult.

El a initiat si un proiect de lege în acest sens, în 1999, dar toate partidele aflate de atunci la putere l-au tradat. Desi politicienii erau de acord la modul declarativ, proiectul nu a trecut prin Parlament.

În urma cu 5 ani, Ana Gavrila, sotia lui Ion Gavrila – Ogoranu, a solicitat unei Comisii speciale, îndrituite de lege, sa i se acorde calitatea de luptator în rezistenta anticomunista. La sfîrsitul lui februarie a.c., a fost înstiintata ca i se respinge cererea, întrucît cazul sau nu era prevazut de lege. Atunci, sotii Gavrila au trimis Monicai Macovei, ministrul Justitiei – caruia i se subordoneaza Comisia speciala pentru acordarea calitatii de luptator –, o scrisoare deschisa, în care si-au manifestat mînhnirea. Ministrul nu a raspuns.

Advertisements

About vladcelgroaznic

Un luptator
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

7 Responses to Ion Gavrila Ogoranu

  1. Pingback: Jurnalul unui taliban | Ţara vorbelor în vânt

  2. papornitacuvorbe says:

    un om despre care ştim prea puţine, despre care nu s-a vrut să ştim, pentru că exista riscul să ne molipsim de la el de verticalitate. excelentă postarea, îţi mulţumesc!

  3. E volumul trei in link, primele doua trebuie citite inainte plus cea in care povesteste cum a cunoscut Fratiile de Cruce…abia asa se va intelege pe de-a-ntregul! Oricum ma bucur ca incepe sa se afle care sint adevaratele repere!

  4. Musatinul says:

    Referitor la esalonul al doilea din p.c.r,Monica Macovei,este una dintre figurile acestui esalon.Tocmai de aceia fiii bolsevicilor nenorociti,nu au avut si nu vor avea respect fata de valori de genul Domnului Ogoranu.

    • Nu numai ca nu pot sa aiba respect pentru cineva a carui altitudine morala si abilitate fizica depaseste puterea lor de intelegere, dar se tem de asemenea oameni, si vor face tot ceea ce le este in putinta sa ii distruga! NOI NU-I VOM UITA NICIODATA!

  5. Musatinul says:

    Toata stima si respectul ptr.toti acei oameni care l-au ajutat si protejat pe Domnul Ogoranu.Cinste lor !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s