Haita de lupi din PDL Băsescu-Boc-Blaga-Anastase spurcă tot

Nu scap de senzaţia că trăiesc o diversiune de rău-augur – aceasta, a înlocuirii lui Mircea Geoană şi a punerii postului de preşedinte al Senatului, „a celui de-al doilea om în stat”, sub semnul întrebării (trebuie aşteptată totuşi decizia Curţii Constituţionale) şi că USL e lucrată, tacit, de serviciile secrete (tot ele au elaborat diabolic „partidul generalilor”, UNPR, pentru a asigura majoritate PDL în Parlament; UNPR se laudă azi că are pe mână 250 de primari, gata să candideze în numele UNPR, şi 300.000 de membri, după ce a luat cu zecile parlamentari trădători din PSD şi PNL). Tocmai e pusă la cale în decembrie lansarea Uniunii Social Progresiste (nouă structură militarizată?) şi sunt anunţate „mai multe formaţiuni politice, sindicate şi asociaţii” care vor face parte din ea (la ordinul UNPR). În modul cel mai curios cu putinţă, azi PSD a intrat în cursa întinsă de Palatul Cotroceni, deşi este clar că PSD (considerat cel mai mare partid din România) e în primul rând vizat să fie slăbit în cadrul USL. O rupere a PSD ar slăbi, evident, USL. Aluziv, de altfel, Gabriel Oprea amintea zilele trecute de plecarea din FSN în 1992 a 92 de senatori şi deputaţi şi formarea PDSR (PSD de azi), când niciunul n-a fost etichetat de trădător. Că interesul naţional contează (interes confundat cu voinţa lui Băsescu, considerat de Gabriel Opera „un preşedinte de ţară patriot”). Sigur, e vizat şi PNL să fie slăbit în cadrul USL (dar PNL nu pare a fi cine ştie ce interesant pentru serviciile secrete, deoarece după alegerile din 2012, conform afirmaţiilor imprudente ale celui ce se bagă atâta în seamă şi azi, fost consilier la Palatul Cotroceni, Sebastian Lăzăroiu, PNL nu poate asigura majoritatea necesară alături de PDL să modifice Constituţia după alegerile generale; pe când o coaliţie PSD-PDL ar rezolva toate problemele; e clar că ruperea USL e luată permanent în vizor de „oamenii lui Băsescu”, dar serviciile secrete s-ar mulţumi să smulgă o nouă halcă din PSD, care să plece eventual cu Geoană în frunte în gruparea militarizată a lui Gabriel Oprea, Uniunea Social Progresistă-USP; anume s-a inventat USP, să fie confundată de electorat la urne cu USL). Avem acum pe tapet USP, care e gata să reunească partidele mici de stânga-centru pro-Băsescu (de genul partidului lui Dan Diaconescu, „popular”, sau al partidului lui Miron Cozma, al muncitorilor, plus Verzii cu tentă socialistă; nu se mai aude nimic de Mişcarea Populară, e ţinută în adormire, ea trebuia să adune tot ce e de dreapta-centru pe piaţa politică de la noi, de genul PNŢCD-toate aripile la PNG-Becali şi a partidului lui Ioan Talpeş, Uniunea Populară Social Creştină, plus „bănoasa” Uniune Creştin Democrată, identificată a fi a evangheliştilor din România). Nimic nu trebuie să scape coaliţiei pro-Băsescu (care să-i asigure lui Băsescu o domnie liniştită până în 2014), totul trebuie adunat împotriva USL, duşmanul de moarte al lui Băsescu (cu atât mai mult cu cât USL vrea să-l suspende pe Băsescu de la preşedinţia ţării).

Spuneam că a avut loc o diversiune balcanică în aceste zile, cu schimbările de la preşedinţia Senatului. Vasile Blaga, ieşit la vot preşedinte al Senatului (dacă trece şi de contestaţia de la Curtea Constituţională), devotat PDL, individ fără scrupule (a înăbuşit în faşă nu numai dosarul său penal legat de corupţie), ar putea foarte bine să fie nu doar înlocuitorul perfect al lui Traian Băsescu, dacă Băsescu e suspendat, dar ar putea fi şi candidatul PDL la preşedinţia ţării, mult căutat (care ar putea lua voturi mai multe decât PDL), întărit pe funcţia de „al doilea om în stat”. Vreau în continuare să cred că USL nu va slăbi în urma alungării lui Geoană, trădător pro-Băsescu din rândurile sale. Mă tem însă că PSD a neglijat forţa serviciilor secrete şi că s-a lăsat manipulat după voinţa lui Băsescu (ţinut în braţe de SUA şi Uniunea Europeană). Degeaba se susţine că Băsescu nu-l suportă pe Blaga sau că Blaga nu-l suportă pe Boc. Haita de lupi de top din PDL Băsescu-Boc-Blaga-Anastase (la care adăugaţi Justiţia şi Internele, plus Finanţele) se uneşte acum la toate nivelurile înalte din stat să rupă USL. Sacrificarea lui Geoană (meritată, după comportamentul pe care-l are acum; a împrumutat cu totul vocabularul celor de la putere) a provocat emoţie şi în rândul electoratului de rând, nu numai al membrilor PSD (şi USL). Cei ce au banii publici pe mână vor face şi pe dracul acum să compromită tot ce are mai bun USL. Cu atât mai regretabil e că USL a căzut în această diversiune pusă la cale de serviciile secrete, cu cât discutarea bugetului de stat pe anul viitor a fost trecută în plan secund – deşi el e singurul care contează, dând de gol care va fi nivelul de trai (adus mai jos decât în acest an).

Veţi vedea, se vor deschide supapele patriotismului pentru electoratul slab de înger, invitat să recunoască sacrificiile celor aflaţi la putere, culmea, şi clarviziunea de care au dat dovadă impunând austeritatea.

TOTUL A FOST POLITIZAT. NU MAI EXISTA NICI MACAR SPERANTA CA AR PUTEA FI CEVA ADEVARAT IN SPATELE LOZINCII “ARMATA E CU NOI!”

Advertisements

About vladcelgroaznic

Un luptator
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

7 Responses to Haita de lupi din PDL Băsescu-Boc-Blaga-Anastase spurcă tot

  1. Pingback: USL a lansat Angajamentul pentru România in zece puncte « Hai ca se poate!

  2. XYZ says:

    Exact, e vorba de “portocaliii” de ucranieni.

  3. Pingback: La multi ani, Romania! La multi ani, romani! « Hai ca se poate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s