SĂRĂCIE ŞI ANALFABETISM

Românii au trăit cel mai sărac Paşte de cînd se ştiu ei. Unii abia şi-au permis să aibă pe masă cîteva ouă roşii.

În ciuda sărăciei, serviciile de Ambulanţă au avut destulă treabă, majoritatea urgenţelor fiind datorate depresiilor sau accidentelor.

Au fost şi tentative de suicid, semn că disperarea îi cuprinde din ce în ce mai mult pe români în ghearele ei.

Un popor robust, optimist, iubitor de viaţă a ajuns printre cele mai resemnate din lume.

Între timp, bogătaşii îşi văd de treabă, unii dintre ei avînd chiar răgazul, dar mai ales banii necesari pentru a-şi petrece sărbătorile la Praga, la Paris sau la Londra.

Paştele a trecut, dar necazurile românilor parcă nu se mai termină. Celebra agenţie Eurostat, care funcţionează încă din perioada în care Uniunea Europeană nu exista în actuala formulă, se îndoieşte de calitatea datelor trimise de Executivul de la Bucureşti în ceea ce priveşte deficitul bugetar. Evident, cei împricinaţi au sărit ca arşi, aşa cum o fac de fiecare dată cînd cineva îndrăzneşte să le bată obrazul pentru incompetenţa şi iresponsabilitatea lor. Aceeaşi placă stricată, potrivit căreia numai guvernările anterioare sînt de vină pentru nenorocirile de astăzi, continuă să se învîrtă răguşit şi neconvingător. Singurii de care ascultă actualii guvernanţi sînt cei de la Fondul Monetar Internaţional, care erau de părere, zilele trecute, că viitoarele alegeri ar putea greva dezvoltarea viitoare a României. Exact ce îşi doresc şi cei de la Putere, în speranţa că timpul va lucra în favoarea lor, atenuînd tot mai mult strigătul mulţimii. De ce să asculte ei de un mare analist cum este acest profet al crizei financiare, profesorul american Nouriel Roubini, care atrage atenţia că omenirea este în pragul unei noi crize, ceea ce înseamnă catastrofă sigură pentru o ţară ca România. Singura şansă de a ne reveni este aceea de a încuraja investiţiile străine directe, mai ales în domeniul producţiei. Roubini va fi, de altfel, prezent, la sfîrşitul lunii mai, în Capitală, şi probabil că se va îngrozi de ceea ce va vedea. În primul rînd că autorităţile de la Bucureşti nu vor fi în stare să-i prezinte un program concret de ieşire din acest marasm. Pe de altă parte, ipocrizia nu va putea ţine loc de dialog. Nici afirmaţiile jignitoare la adresa Poporului Român, care, chipurile, nu prea i-ar arde de treabă. Cum să aibă chef de muncă bieţii oameni, cînd în numai 20 de ani numărul salariaţilor a scăzut cu cca. 6 milioane? Ne-am grăbit să desfiinţăm CAP-urile. Germanii din Est le-au păstrat, iar acum ei înregistrează producţii care le întrec cu mult pe cele ale fermierilor din fosta Germanie de Vest. Numărul birocraţilor a crescut, în schimb, la noi, de la 900.000 la 1,4 milioane, ceea ce vorbeşte de la sine despre inerţia condamnabilă care i-a cuprins pe cei care au ţinut neapărat să se afle la Putere. Lipsa de dialog face imposibilă o întîlnire precum cea din iunie 1995, în urma căreia a rezultat un document excepţional, Declaraţia de la Snagov, la elaborarea căreia un rol esenţial l-a avut liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. A fost o adevărată performanţă politică. Nu mai puţin de 14 partide şi-au dat atunci mîna în interesul naţiunii. Între timp, corupţia a pus stăpînire pe toate sferele societăţii, au dispărut institutele de cercetare şi cercetarea departamentală, au înflorit clientela politică şi capitalismul de cumetrie, iar nepotismul şi amantlîcul au devenit idealurile unor analfabeţi care calcă în picioare această ţară.

Şi pentru că a venit vorba de analfabeţi, un raport al Comisiei Europene arată că 40% dintre români au dificultăţi atunci cînd scriu şi citesc. Un înalt personaj politic are mari greutăţi atunci cînd trebuie să pună substantivele la plural, şi n-o face deliberat, doar-doar o putea să mai ascundă cîte ceva din răul care s-a abătut asupra acestei ţări. Rata abandonului şcolar era în România, în anul 2009, de 16,6%, faţă de media de 14,4% la nivelul Uniunii Europene, în condiţiile în care obiectivul Bruxelles-ului pentru anul 2020 este ca acest indicator să scadă sub 10 procente. România este o ţară sărăcită pe nedrept.

Cîtă lume ştie că Universitatea Harvard este proprietara, în ţara noastră, a cca. 35.000 de hectare de păduri şi a 2.000 de hectare de teren agricol? Fostului rege Mihai i-au fost date 14.392 hectare, iar Academiei Române 12.971 hectare – în paranteză fie spus, n-am prea auzit ca această instituţie, care ar trebui să reprezinte cel mai înalt for ştiinţific al ţării, să fi venit cu vreo soluţie care să dea o altă perspectivă dezvoltării ţării.

S-a ales praful de tot.

Fondul forestier al României era de 6,5 milioane hectare înainte de decembrie 1989, dar, cu siguranţă, după defrişările paranoice făcute între timp, această imensă bogăţie va ajunge numai o amintire.

Între sectoarele faţă de care cei de la Eurostat şi-au exprimat îngrijorarea se numără şi CFR Marfă. Guvernanţii zic că nu e aşa, numai că situaţia infrastructurii CFR s-a înrăutăţit de la un an la altul, astfel încît mii de trenuri au întîrzieri în fiecare zi, iar o călătorie pe calea ferată, costisitoare ca preţ, poate deveni periculoasă în orice moment. Există peste 1.300 de locuri în care trenurile pot ajunge cu roţile în sus, nemaivorbind de faptul că 95% din instalaţiile de siguranţă a circulaţiei sînt expirate sau ar trebui reparate. Însăşi lungimea căii ferate – care la un moment dat era de aproape 100.000 de kilometri – s-a micşorat peste noapte.

Nimic nu a progresat în această ţară, în afară de demagogia politică. Fiecare caută să strîngă cît mai mult, pentru el şi pentru ai lui, după care poate să vină şi potopul. Înşişi alegătorii au devenit apatici şi cinici, cum spunea cunoscuta publicaţie „The Economist“. Chiar şi politicienii care cîştigă alegerile cu promisiuni privind combaterea corupţiei par să fie înghiţiţi de sistem în cîteva luni, scria acelaşi cotidian britanic.

Numai că, între timp, românilor le-a ajuns cuţitul la os şi, chiar dacă nu ies cu milioanele în stradă pentru a-şi cere drepturile, starea lor de revoltă pare a se accentua pe zi ce trece, de unde şi dificultăţile vizibile ale actualilor guvernanţi de a se mişca nestingheriţi printre oameni. Baia de mulţime se poate transforma oricînd în ceva grav şi ireversibil…